Totul e bine cand se termina cu bine :)

Damn, ce mai zi... ce mai seara si ce mai noapte... si ce mai dimineata, daca e sa le enumar pe toate :p. Pfuuii.. Pentru ca imi lipsea un strop de drama si ma plictiseam, Doamne-Doamne s-a gandit sa le rezolve pe toate. Sa va spun cum!

Dupa un week-end cam foarte nepalpitant, ieri am primit raspuns la un mail trimis profesoarei coordonatoare de la masterul la care mi-am propus eu sa intru NEAPARAT (nu spui care, ca mai stii ce se intampla? :D). Si am fost foarte incantata pentru ca doamna de care va vorbesc a fost foarte draguta, mi-a explicat cum sta treaba cu masterul in cele mai calde cuvinte si mi-a si atasat un model de subiect. Situatia nu e in totalitate roz, dar, cu putin efort, as putea sa ii dau foarte bine de capat. Asa ca va dati seama ce binedispusa am fost dupa aceea :).

Eh, dar asta a fost doar inceputul. Pentru ca plictiseala si "mancarimile" sufletesti din week-end atinsesera cote alarmante, am mai avut parte de o surpriza, ceva mai pe seara... Ca sa nu ma lungesc, am descoperit ca El si-a facut blog, la randul lui. Ca nu scrie doar ce i se mai intampla, ci si despre mine, noi. Si, initial, m-am blocat. Si am inceput sa tremur, sa ma enervez, sa ma agit... u get it. Sa fac, adica, tot ce fac intr-o situatie de criza pe care nu prea am cum sa o manevrez. Eh, a fost destul de "tragic", dar, in cele din urma, m-am calmat.

Se pare ca incep sa gasesc solutii din ce in ce mai eficiente de combatere a gandurilor si starilor pitch black. De data asta a fost vorba de o mica sesiune de alergat, pe la 8,30 dimineata, in conditiile in care eu nu fac asa ceva NICIODATA. Vorbesc serios. Dar se pare ca acel cineva care spunea ca, atunci cand vrem sa ne indepartam de o situatie/gand/problema dureroasa, simtim nevoia sa fugim la propriu, avea mare dreptate. Si am fugit. Vreo 15 minute, dupa care mi s-a facut rau (probabil si de la nesomn) si m-am intors acasa. Insa scopul a fost atins. Dupa o jumatate de ora, zambeam... tolanita in pat :p.

Si daca azi-noapte pe la vreo 1 Il rugam pe Doamne-Doamne sa ma ajute, acum vreau sa Ii multumesc. Stie El ce face si cum face, in the end :).

Have a nice day, all of you!

Here I go

Imi propusesem de ceva vreme sa imi creez o pagina personala in care sa pot sa aberez tot ce imi trece de-a lungul unei zile, saptamani, luni, prin cap... dar, din diverse motive (lene???), nu mi-am dus niciodata intentia la bun sfarsit. Pana azi. Pana azi, cand fiind vacanta si avand tot timpul din lume, am decis sa imi omor atata amar de timp irosit, de altfel, in fata Tv-ului, ducand la indeplinire o misiune... Asa s-a nascut "Sense and Sensibility" (deloc original, ca tot veni vorba) sau Eul meu internaut :). Nu mi-am propus sa adopt un anumit ton... Acest blog a luat fiinta doar ca sa imi serveasca mie drept oglinda, ciorna, reper pentru viitor... drept prieten, chiar, de ce nu? Pentru a putea evalua peste 1 an, sa zicem, progresele inregistrate intr-un anumit domeniu. Amoros, profesional, nu conteaza. Pentru a-mi aminti de momentele frumoase ce se ingramadesc (sa speram!) in decursul a 365 de zile. Dar si pentru a-mi aminti lectiile dureroase pe care le-am avut de invatat (si care sper, de asemenea, sa apara, aducand totusi cu ele si o doza minima de analgezic :)) In fine, sa zicem doar ca aveam nevoie de acest blog in momentul de fata... si poate ca de aceea a si aparut acum si nu mai devreme ori mai tarziu.
Asadar, incepand de azi, 2 august 2009, ma avant cu incredere in lumea virtuala... Sa speram ca drumul va fi lin si presarat cu entry-uri happy, in proportie de... macar 51%!