Changes

Home again, dupa doua saptamani si mai bine de stat in Capitala.

Still, I won't be home too long. Pentru ca, da, am intrat la masterul dorit, desi nu in termenii doriti. Cu alte cuvinte, am prins abia un loc la taxa (am fost a 21a, iar locurile bugetate erau doar 12...), insa lucrurile s-au aranjat in asa fel incat sa pot sa raman, chiar daca sunt nevoita sa bag in buzunarele facultatii o suma frumusica, si anume 2500 RON. Mda... Sunt mai multi cei carora trebuie sa le multumesc, oricum, pentru posibilitatea de a sta in continuare in Bucuresti, dar ii voi mentiona in special pe B (for lots of reasons, besides providing me a place to live), pe A si pe Mom. :)

Ultimele saptamani s-au lasat cu muuulte schimbari. Am intrat la master, dupa cum spuneam, si nu numai... Schimbarile s-au produs si in viata mea sentimentala si m-au luat pe sus. Adica, nici pana in acest moment nu pricep ce mi se intampla. Insa presupun ca e de bine, asta tot aud in jurul meu, asta imi si doresc, desi deocamdata inca nu constientizez acest lucru.

He came back into my life. Once more. And I took a leap of faith. Once more. And I'm very, but very, confused. Once more. Unde o sa duca toata povestea asta, reinnodata parca pentru a miliarda oara? Incerc sa fiu prezenta in viata mea mai mult ca oricand, sa imi traiesc Schimbarea pe care am inceput-o nu demult... asa ca e firesc sa ma intreb daca ultimele evenimente legate de El sunt ceea ce imi trebuie. Problema e ca habar nu am. Si aceasta nebuloasa imi cam face zile (sau, mai bine zis, minute, cateodata ore) negre, de intrebari fara sfarsit...

Nesiguranta, teama, sunt inca aici. Desi El s-a intors. Desi he says all the right words.

I guess time will tell. Mai mult de atat, nu stiu. I guess I have to take it slowly... one day at a time. And hopefully, things will work out just fine. Whatever that means.

Deci, ce fac acum????

Bucuresti. Si 5 zile care au zburat ca vantul si ca gandul. Si iar multe intamplari, si multi oameni si multa ploaie. Azi am vazut soarele, in sfarsit.

De cand am venit, imi impart timpul intre mici sesiuni de studiu pentru Za Master, smotocit, hranit, periat Charlie Motanul, umblat dupa acte, mancat si baut si hlizit cu prietenii si... creat batai de cap (vorbim de capul propriu si personal), sau asa ceva. Vorba ceea: "Ce-si face omul cu mana lui...".

Nu prea simt nevoia sa vorbesc despre aceste batai de cap, insa va pot spune ca am senzatia ca alunec din nou pe o panta foarte periculoasa si nu imi place deloc. Si asta pentru ca mi-am promis Schimbarea si imi doresc Schimbarea. Asta cu capital letter. Si mi-am mai promis ca nu o sa ma mai mint si ca nu o sa mai fac compromisuri, foarte nocive, de altfel. Si, cu toate acestea...

Something is not right, trust me. De fapt, nimic nu e ok. It wasn't supposed to be this way. Trecutul nu poate fi sters cu buretele. Iar eu nu pot sa cred in niste cuvinte, oricat de frumoase ar fi, oricat mi-as fi dorit sa le aud si sa le simt in ultimii doi ani si mai bine. Nu pot sa cred, in conditiile in care acum doua saptamani auzeam si simteam exact opusul. Si primeam ezitari, confuzie, raceala, abandon si ceata in creier si inima, mai ales. Iar eu stiu una si buna: Iubirea ori e, ori nu e. Nu exista "aurea mediocritas" cand vine vorba de Ea.

Imi pare rau, dar de data asta imi arog dreptul de a fi Toma Necredinciosul. Cineva mi-a spus odata ca eu sunt acel gen de om care acorda sanse peste sanse, over and over again, celor care il ranesc. True, n-am ce zice. Si asta probabil pentru ca nu concep ideea de "rautate gratuita", cel putin nu atunci cand investesc emotional in cineva. Asa ca le acord celor din jurul meu nenumarate sanse de a-mi demonstra ca am dreptate, ca ei sunt oameni onesti si buni, care nu te-ar rani doar pentru ca pot sa o faca sau din comoditate sau egoism sau. De cele mai multe ori, insa, capacitatea mea de a ma increde orbeste e luata drept prostie si/sau naivitate, iar aceia care primesc sansele nenumarate profita de ocazie pentru a ma rani inca o data.

Cu toate acestea, se mai intampla sa zic si "Gata!". Asta am spus si acum doua saptamani. Si chiar cred in tot ce am afirmat atunci, chiar daca mai am si scapari (sunt om, si nu robot...). Si stiu ce vreau si stiu ce merit. Words are not enough. Si, culmea, nu demult as fi putut jura ca vor fi...

Ramane de vazut. Daca voi acorda o noua sansa, de data asta o voi face cu ochii larg deschisi. Si va trebui sa o merite...

Noapte buna, dragii mei!

E sambata...

E sambata dimineata. Iar eu, in loc sa imi fac constiincioasa bagajele pentru Bucuresti, stau pe net si parca nu imi vine sa ma mai ridic din fata calcului... Mda, o sa imi treaca :).

Yeah, azi ma intorc in capitala, pentru "perioada de foc" (more or less). Ce sa va spun, abia astept sa ajung acolo, sa imi vad prietenii, sa merg la film, sa stau de povesti cu my cousin, sa il vad pe Charlie Motanul, sa ma plimb prin parcuri, sa ma agit (imi lipseste agitatia dupa atata liniste!)... toate acestea nu neaparat in ordinea mentionata. Si, da, o sa imi continui si pregatirea pentru Za Master, fiindca e musai sa intru! :D Dar mai multe despre subiectul "eu si Bucurestii" cand o sa be there.

Asa. Ce am mai facut? Hmmm. Multe si greu de asezat in pagina in ordine cronologica ori macar coerenta. Pai, voi incepe cu surpriza extrem de placuta pe care mi-au produs-o comentariile la postul anterior. Comentarii pe care le-am apreciat sincer. Lasand la o parte faptul ca povestea mea (trista?) are replici fidele in vietile multor altor sufletzele (chestie care e destul de tragica, daca ne gandim ca nimanui nu-i plac basmele care nu se termina cu happy end..), m-am bucurat ca sufletzelele care au dat peste pagina mea personala au dorit sa imparta cu mine o parte din trairile lor, din propriile povesti. Nu stiu cat pot exprima eu aici din ce am simtit citindu-le comentariile, dar, believe me, mi-au adus un zambet dulce pe buze si o caldura placuta inside... Thank you, once more! Va multumesc si pentru ca nu ma asteptam ca blogul sa imi fie citit si de altcineva inafara de prietenii mei :).

Altfel, sambata trecuta am fost la Brasov. Nu am prea multe de povestit de acolo, insa trebuie sa mentionez totusi plimbarea pe Republicii, cu tot cu "prajitura cu ciocolata" care s-a dovedit a fi o simpla budinca (?!) si concertul ad hoc al celor numiti Indios Blancos. Acestia din urma chiar mi-au placut (spre deosebire de minunata "prajitura"...). Poate si pentru ca m-au facut sa dansez (discret) in mijlocul multimii de curiosi stranse in jurul lor, poate si pentru ca m-au binedispus (pe mine, leguma plictisita pana in acel moment), poate si pentru ca erau foarte simpatici si vorbeau limba spaniola :D. A fost dragut.

Iar saptamana asta mi-am tot gasit de lucru prin casa, mai ales ca aflasem intre timp ca plecarea la Bucuresti avea sa se produca mai devreme decat imi propusesem initial (pe motiv de avut grija de Charlie Motanul). Asa ca nu am mai iesit cam in fiecare seara cum faceam pana mai deunazi, in schimb am citit, am facut curat, am invatat pentru master... si m-am uitat la US Open :). Si asta pentru ca mi-era dor de Rafa Nadal. L-am si visat intr-o noapte (asta ca sa va dati seama cat sunt de disperata :p).

Cam asta ar fi... Nu am inspiratie acum. Cred ca muza mea s-a inecat in ceasca de 3 in 1 din dimineata asta. Too bad. Sper sa o readuc la viata curand :).

P.S. Love this song!

La Roux - Bulletproof
Asculta mai multe audio Muzica