Don't underestimate the things that I will do

... And on Saturday I went out for some coffee (actually, I drank beer and soda). It was nice. :)
And on Friday I'm going to Cluj! I can hardly wait!! :x

Sursa: weheartit

Schimbarea. Part 1.

Poate fi dificil sa te schimbi, dar cu siguranta nu este imposibil. Si da, poate fi infricosator, dar asa se intampla atunci cand iti parasesti "zona de confort". Cam in aceasta situatie ma aflu eu. Simt ca fac primii pasi catre ceva nou, catre ceva ce nu imi este familiar (de care m-am mai lovit, dar mult prea rar pentru a ma simti confortabil in prezenta sa) si imi este teama. Teama de necunoscut, teama de mine. Dar stiu ca "totul va fi bine". Stiu ca ma indrept in directia cea buna. Si chiar de nu o fi asa, cel putin este ceva... diferit. Cel putin schimb niste coordonate si asta o sa ma ajute sa rup cercul vicios al intamplarilor care se repeta over and over again...

Things will work out just fine, in the end. Trebuie sa ma maturizez si eu la un moment dat si sa imi infrunt toate fricile si toti demonii si sa descopar cine sunt cu adevarat.

I'm still weak sometimes. I still get angry sometimes. I still wish that things were different sometimes. And I still get lost in memories of good and bad times every now and then. Dar stiu ca asa este normal. Stiu ca it takes time. Stiu ca, meme si on n'oublit jamais, on vit avec. Si povara devine in timp usor de purtat. Si poate ca, la un moment dat, se transforma in altceva... intr-o amintire bittersweet care iti aduce un zambet in coltul gurii. O poveste pe care le-o spui nepotilor si pe care o incepi cu "a fost odata ca niciodata...".

:)

P.s. O piesa "emo" din tineretile mele si mai "emo". Mi-am reamintit cat de mult o iubeam/iubesc last nite, in Club Mojo (great place, btw!).

P.P.S.: Multumesc! :)



Sursa foto: weheartit

Help, I'm alive, my heart keeps beating like a hammer.

O noua saptamana, noi intamplari, aceiasi demoni. Dar sa nu ne concentram asupra lucrurilor neplacute.

Ei bine, in ultimele zile am tot avut ce face, fie ca asta a insemnat ca am iesit la socializare, ca am avut treaba "cu serviciul" sau ca am fost la cursuri. Am avut parte de zile, in mare, destul de ok, exceptand momentele in care ma intristam/suparam/enervam din te miri ce. Bine ca, in marea lor majoritate, acestea nu m-au tinut foarte mult.

Saptamana trecuta mi-am petrecut-o la verisoara mea acasa, avand grija de Alfie, motanul ei rasfatat si rautacios. Partea buna? De la ea, fac 15 minute pe jos pana la birou, ceea ce este grozav, daca ne gandim ca, din caminul in care imi fac veacul de obicei, fac cam 45 de minute cu metrou si autobuz pana acolo... Partea mai putin buna, insa, a fost faptul ca Alfie are prostul obicei de a se trezi noaptea - de mai multe ori - si de a incepe sa miaune... ca din gura de sarpe. Serios. Si cum somnul meu este mai usor ca un fulg de nea, toata saptamana trecuta am fost in urma la capitolul odihna - si nici inceputul acesteia nu se anunta mai promitator, daca este sa o spun pe aia dreapta.

Vineri seara am iesit la socializare (dupa cum s-a dovedit), intr-un club (de fapt, 2) impreuna cu my dear L. Acolo am avut placuta surpriza sa dau peste un tip pe care il stiu din liceu, cu care am stat de vorba destul de mult. A fost distractiv. Asta si pentru ca am baut destul de mult (nu ca as recomanda un astfel de comportament), mai mult decat ar fi dorit bietul meu trup si biata mea tartacuta. Drept urmare, a doua zi m-am cam trezit cu dureri de cap, care au disparut destul de repede totusi, semn ca nu intrecusem cum mult limita de rezistenta.

Iar duminica a sosit momentul sa fiu fata serioasa si sa particip la un targ, alaturi de colegii mei, si sa impart pliante, sa stau de vorba cu lumea... Am avut emotii, trebuie sa recunosc. Nu imi place sa vorbesc cu necunoscuti (nu din prima, oricum), ma streseaza sa "recit" chestii standard (desi ati fi surprinsi cat de bine imi ies o data ce trec peste jena initiala)... Si aveam emotii si in ceea ce ii priveste pe ai mei colegi, cu care trebuia sa imi petrec timpul (cateva ore bune). Nu as putea sa va explic acum de ce... ideea este ca lucrurile s-au desfasurat mult mai bine decat anticipasem eu si am reusit chiar sa ma distrez, in ciuda asteptarilor mele.

Ieri a inceput o noua saptamana... Nu cu dreptul, dar mi-am revenit pe parcurs. O fi fost ceva in aer (citeam ca toata povestea cu cutremurul din Japonia ne-a influentat pe toti, provocandu-ne stari sufletesti negative).

Astazi m-am trezit binedispusa, desi dormisem putin, iar starea matinala de bine m-a insotit o buna parte din zi. Spre dupa-masa, nu ma mai simteam atat de vioaie, iar gandurile negre si-au facut din nou aparitia, dar norocul meu a fost ca am plecat la cursuri si, ulterior, am iesit cu doua colege "la suc". Povestile uneia dintre ele au avut darul de a-mi da o stare de bine... asa ca acum, desi obosita, ma simt ok (plus ca, intre timp, am stat de vorba si cu draga mea draga, P., care, intr-un fel stiut doar de ea insasi, reuseste sa ma faca sa rad si sa imi ofere perspective roz asupra vietii).

A sosit momentul pentru un nou episod din "Gilmore Girls". Nitie!

I'm fine. I promise.

Iar este duminica. Si iar stau cu "puiul" in brate, conversandu-ma de zor cu M. Si admirand poze superbe pe weheartit. In sfarsit, it's been a long week, mai dificila decat cea de dinaintea ei, sau cel putin asa am perceput-o eu.

Din diverse motive, in fiecare zi - dar absolut in fiecare zi - am avut parte de stari foarte urate si de nervi si de momente neplacute pe care nu prea reuseam sa le controlez. Din fericire, dupa ce m-am luptat cu demonii mei interiori pret de vreo 7 zile, in cele din urma azi am reusit sa ma simt ceva mai bine. Ce-i drept, nu in totalitate, dar macar nu am mai simtit nevoia sa ma dau (sau sa ii dau pe altii) cu capul de pereti, ceea ce este un adevarat progres, trust me on that.

Am terminat de cea de-a doua lectura a romanului meu de suflet, "Eat, Pray, Love" care - drept sa va spun - a reusit sa imi mai insenineze diminetile si serile, cand furam cateva minute de lectura in metrou, respectiv inainte de somn. Datorita acestei carti, am reusit sa inteleg (si sa accept?) cateva lucruri destul de importante despre mine si viata mea si responsabilitatile mele pe acest Pamant si poate ca, daca nu o sa ma complac din nou in starea de lene atat de specifica mie, o sa le si pun in aplicare, rand pe rand.

Partea si mai grozava este ca, in urma cu circa o saptamana, mi-am cumparat "Commited" (tradusa la noi "Si am spus da. O poveste de iubire"), cel mai recent roman al lui Liz Gilbert, pe care am inceput sa il citesc cu nesat acum vreo 3 zile si din care am reusit sa lecturez mai mult in aceasta dupa-amiaza.

Altfel, asa cum spuneam si mai sus, ma lupt in continuare cu demonii mei si ma straduiesc sa ma plang mai putin si sa fiu cat mai optimista omeneste posibil. Exceptand saptamana care tocmai se incheie, in general ma descurc onorabil. "Totul va fi bine, si totul va fi bine, si toate lucrurile vor fi bine". I must have faith. In definitiv, simt ca lucrurile sunt asa cum ar trebui sa fie (ca tot va ziceam eu de povestea cu "acceptarea" si asumarea realitatii, pana la urma) si ca ma indrept in directia potrivita (cel putin din anumite puncte de vedere). In rest, totul tine de rabdare, de vointa, de perserverenta, de iubire (fata de mine si fata de cei din jurul meu)...

Ma pregatesc de o mare provocare - despre care o sa va povestesc la timpul potrivit - si care ma determina sa fiu ceva mai multumita de mine insami (desi, drept sa va spun, nu stiu exact cum se va termina toata povestea asta cu "provocarea" sau ce anume imi va aduce ea). Vom vedea.

Nitie!

Sursa foto: weheartit